Noua amnistie fiscală: principalele întrebări și răspunsuri

La jumătatea lunii mai, în România a fost aprobată una dintre cele mai cuprinzătoare amnistii fiscale date în ultimii 10 ani. Publicată în data de 14 mai 2020, prin Ordonanța de Urgență 69/2020, această amnistie a ridicat, din capul locului, numeroase semne de întrebare cu privire la obiectul și, mai ales, funcționarea ei.

Am centralizat cele mai importante astfel de întrebări pentru a explica prevederile unui astfel de act normativ.

Ce înseamnă, de fapt, amnistia?

Fără a intra în detalii specifice fiecărei situații particulare, această lege prevede că toate obligațiile accesorii (dobânzi, penalități, majorări), aferente obligațiilor fiscale restante la 31 martie 2020, pot fi anulate în anumite condiții.

Ce nu mai plătim?

Statul nu oferă, deci, o anulare a datoriilor principale, ci o anulare a obligațiilor accesorii (explicate mai jos) pe care contribuabilii le datorează pentru că nu au plătit la timp datoriile principale. Practic, nu mai esti penalizat dacă nu ți-ai plătit taxele și impozitele la timp. Când vorbim despre obligații accesorii, ele sunt de 4 feluri, conform Codului de Procedură Fiscală:

  • penalitatea de întârziere – este sancțiunea pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor principale (0,01% pe zi de întârziere)
  • penalitatea de nedeclarare – reprezintă sancțiunea pentru nedeclararea sau declararea incorectă a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale (0,08% pe zi, dar poate fi redusă la 0,02% pe zi). Se aplică în cazuri excepționale, în locul penalității de întârziere, nu împreună cu aceasta.
  • dobândă – reprezintă echivalentul prejudiciului creat din cauza neachitării la scadență a obligațiilor fiscale principale (0,02% pentru fiecare zi de întârziere)
  • majorare de întârziere – se datorează la bugetele locale pentru neachitarea la termen (1% pe fiecare lună de întârziere)

În mod uzual, pentru datoriile la bugetul de stat se aplică penalitatea de întârziere și dobânda, deci un contribuabil trebuie să plătească în plus 0,03% pe zi în cazul neachitării taxelor și impozitelor la termen. Aceste sume suplimentare sunt cele care fac obiectul anulării și reprezintă, de fapt, „amnistia fiscală”.

Penalitatea de nedeclarare se întâlnește mai rar, deoarece se aplică doar în cazul inspecțiilor fiscale, iar majorările se datorează în relație cu taxele și impozitele locale, cărora, după cum vom vedea în continuare, nu li se aplică direct noua facilitate fiscală.

Cine poate beneficia de amnistia fiscală?

Amnistia se adresează unei categorii foarte largi de persoane și entități. Aceasta poate fi solicitată atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice, în orice formă de organizare (PFA, Întreprindere individuală, SRL, Asociere, entitate fără personalitate juridică, profesii liberale, etc.).

Concret, ce se anulează?

Obligațiile fiscale pentru care se pot anula accesoriile sunt aproape orice taxă și impozit datorate la bugetul de stat și restante la 31 martie 2020. Se prevede posibilitatea acordării unor facilități similare pentru taxele locale (impozit pe casă, mașină, teren, etc.), dar acest lucru nu se poate realiza decât după ce consiliul local al fiecărei localități a aprobat o hotărâre în acest sens.

De asemenea, amnistia nu se poate aplica pentru datoriile la stat pentru care sunt în derulare înlesniri / facilități la plată (de exemplu, plata eșalonată a acestora), sau cele care corespund unor decizii de impunere suspendate de la executare.

Totuși, în cazul în care contribuabilul decide sa renunțe la înlesniri sau la suspendarea executării, el poate solicita anularea accesoriilor.

În ce condiții se obține anularea?

Există patru condiții care trebuie îndeplinite pentru a nu mai plăti dobânzi și penalități:

  1. Toate obligațiile principale la bugetul de stat restante la 31 martie 2020 vor fi stinse în orice mod (ex: plată, compensare, etc.) până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor.
  2. Toate obligațiile principale, dar și cele accesorii scadente între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare vor fi stinse până la această ultimă dată.
  3. Contribuabilul are depuse toate declarațiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare.
  4. Contribuabilul depune cererea de anulare după ce a îndeplinit primele 3 condiții, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2020.

În condiții similare, se anulează și dobânzile și penalitățile aferente obligațiilor rezultate din declarații rectificative și din inspecții fiscale in derulare, daca acestea corectează obligații al căror termen inițial de plată era anterior datei de 31 martie 2020.

Dar dacă am plătit deja?

Spre deosebire de acte normative anterioare care ofereau facilități de acest fel tocmai pentru a face mai atractivă plata obligațiilor principale pentru cei cu restanțe, după cum este formulată legea în acest moment, se poate interpreta că aceasta le oferă posibilitatea de a scăpa de dobânzi și penalități și contribuabililor care și-au plătit deja obligațiile.

Mai mult, pentru că nu se prevede o perioadă de început a intervalului pentru care se oferă amnistia (ci doar data finală, de 31 martie 2020), se poate interpreta că orice accesorii din ultimii 5 ani (perioada de prescripție a obligațiilor fiscale) pot fi anulate.

Totuși, procedura de aplicare a acestor prevederi nu este publicată, ci urmează să apară prin ordin de ministru, iar din experiențele anterioare un astfel de ordin poate stabili și o dată limită inferioară de aplicare.

Ce facem mai departe?

Deseori, în evidențele organului fiscal, astfel de corecții ale perioadelor anterioare pot duce la diverse greșeli în stingerea obligațiilor, ca urmare a modalității de calcul și funcționare a sistemului folosit de ANAF pentru administrarea plăților.

Tocmai din acest motiv, noua lege prevede posibilitatea ca organul fiscal să fie notificat de contribuabil cu privire la intenția de a beneficia de amnistie, anterior depunerii cererii de anulare.

Astfel, contribuabilul va comunica activ cu organul fiscal, va ști mereu ce are de făcut și de plătit pentru a beneficia de amnistie și va clarifica eventuale neconcordanțe, astfel încât la momentul depunerii cererii să existe șanse minime ca aceasta să fie refuzată.

Prin urmare, procedura recomandată ar fi următoarea:

  1. Persoanele care intenționează să beneficieze de anularea accesoriilor pot notifica organul fiscal de care aparțin de acest lucru, înainte de data depunerii cererii de anulare.
  2. După primirea unei astfel de notificări, organul fiscal verifică dacă debitorul și-a îndeplinit obligațiile declarative, efectuează eventuale stingeri, compensări, etc. pentru a stabili cu certitudine obligațiile pentru care se poate aplica facilitatea.
  3. În termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării, organul fiscal eliberează un certificat de atestare fiscală, pe care îl comunică contribuabilului.
  4. Eventualele neconcordanțe sunt clarificate cu contribuabilul.
  5. Toate accesoriile care pot face obiectul anulării se amână la plată în vederea anulării și nu se începe executarea silită pentru ele.
  6. Se plătesc obligațiile fiscale principale și accesorii astfel încât să fie îndeplinite condițiile menționate mai sus (până cel târziu la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2020)
  7. Se depune cererea de anulare a obligațiilor accesorii, oricând până cel târziu pe 15 decembrie 2020.
  8. Se verifică de către organul fiscal îndeplinirea tuturor condițiilor.
  9. Se aprobă sau se respinge cererea de anulare.
  10. Se operează în evidențele fișei de plătitor a contribuabilului modificările necesare.

Dupa cum menționam, procedura notificării organului fiscal este una opțională, dar recomandată. În situația în care contribuabilul nu dorește să facă notificarea prealabilă, poate efectua plățile necesare și depune direct cererea de anulare, sărind practic pașii 1-5 de mai sus și începând direct cu pasul 6.

Pot să amân fără consecințe obligațiile aferente lunilor februarie – aprilie 2020?

Deși scadența obligațiilor fiscale aferente lunii februarie 2020 este la data de 25 martie 2020, deci înainte de 31 martie 2020, consider că aceste obligații nu fac obiectul acestei amnistii, deoarece prin acte normative anterioare (OUG 29/2020) care au permis amânarea plății obligațiilor fiscale în perioada stării de urgență, se menționează clar că obligațiile fiscale scadente în perioada stării de urgență și până la 30 de zile după încheierea acesteia nu sunt obligații fiscale restante conform sensului din Codul de Procedura Fiscală.

Astfel, obligațiile de plată aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2020, cu scadențe pe 25 martie, 25 aprilie, respectiv 25 mai 2020, vor putea fi plătite fără consecințe până pe data de 12 iunie 2020 (30 de zile de la încheierea stării de urgență).

Ele, însă, nu vor face subiectul amnistiei fiscale și nu vor putea fi amânate ulterior acestei date, deoarece devin obligații fiscale restante după 15 iunie 2020.

Sursa: https://start-up.ro/noua-amnistie-fiscala-principalele-intrebari-si-raspunsuri/