Promovarea florăriilor

Promovarea este o componentă importantă pentru o bună derulare a afacerii deoarece este cea mai bună modalitate de a comunica cu clienții. Prin intermediul acesteia, clienții sau potențialii clienți sunt informați despre produsele oferite. În contextul actual, tot mai mulți consumatori au acces la internet și caută informații relevante despre produsele și/sau serviciile dorite în mediul online. Din cauza lipsei de timp, procesul de luare al deciziilor al clienților este unul foarte rapid. De aceea, este necesar ca site-ul/platforma de prezentare a serviciilor/produselor să fie cât mai complexă și să ofere informații clare.

Primul pas pe care îl poate realiza o companie la început de drum este realizarea unui website dedicat. Investiția este redusă iar modalitatea aceasta de promovare nu e îngrădită de distanța față de consumator.

Totodată, existența site-ului trebuie să fie completată de o prezență susținută în social media, unde reprezentanții firmei pot oferi explicații cu privire la produsele/serviciile oferite. Realizarea unei pagini în social media, fie că vorbim de Facebook, Instagram, Pinterest, etc. are un impact puternic pentru actualii consumatori iar viitorii clienți pot afla ultimele noutăți din interiorul firmei. De asemenea, prin intermediul paginilor de pe rețelele de socializare se pot organiza diverse concursuri cu prilejul unor ocazii precum: 1 martie, 8 martie, Valentine’s Day, etc. În urma participării, aceștia pot câștiga buchete de flori personalizate.

O altă modalitate prin care poți avea o vizibilitate mai bună a bussines-ului tău este aceea de a oferi produse unor influenceri locali care să te poată ajuta să îți promovezi concursurile sau chiar afacerea.

De asemenea, participarea la evenimente de nișă îți poate oferi vizibilitatea de care ai nevoie. Astfel, poți participa la târguri de nunți unde îți poți expune produsele. Totodată, poți să realizezi pachete atractive pentru viitorii miri. O altă modalitate este reprezentată de transmiterea decorațiunilor florale la evenimentele importante din oraș (gală de premiere, premiera unei piese de teatru, etc.). Astfel, aceștia vor observa serviciile și te vor contacta.

Surse:

1. https://smarters.ro/grow/metode-de-promovare-online/

2. https://jurnaluldeafaceri.ro/cat-de-importanta-este-promovarea-online-pentru-o-companie/