Discriminarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități

Problema discriminării în plan socio-profesional a persoanelor cu dizabilităţi din România se răsfrânge asupra integrării socio-profesionale a acestora pe piața muncii. Handicapul nu este cauzat numai de manifestarea bolii în sine, ci mai mult de interacţiunea dintre individ şi societate. Acest lucru (deficienţa sau dizabilitatea) reprezintă, din păcate, aspectul predominant, deși cunoştinţele şi experienţele candidaţilor ar trebui să influenţeze mult mai mult opiniile şi deciziile angajatorilor în procesul de angajare. Drept urmare, odată discriminate, acestor persoane li se refuză dreptul de a-și putea asigura propria sursă de venit.

Datele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății pentru anul 2012 la nivelul globului indicau mai mult de un miliard de oameni cu dizabilități, iar dintre aceștia între 110 – 190 de milioane prezentau dificultăți semnificative. Din păcate, conform acelorași date, rata de angajare a acestora era foarte scăzută în România, una dintre cele mai scăzute la nivel european, la capătul opus situându-se țările nordice.

Sunt greu de prezis circumstanțele care conduc spre credinţele stereotipe, cum se formează sau dacă sunt preluate, dacă prejudecățile și drept urmare discriminarea se generează în mod conştient sau inconştient. În mare parte a cazurilor, cei care discriminează nu sunt conștienți de impactul deciziilor lor asupra acestor persoane pentru că nu studiază în primul rând legislația, iar mai apoi pentru că nu realizează cât de complexă poate fi noțiunea de dizabilitate. Așadar, chiar dacă timp de aproape trei decenii, există  ordonanţe şi hotărâri în cadrul legislaţiei românești care să vină în ajutorul integrării acestor categorii de persoane pe piața muncii, acestea nu sunt suficiente dacă nu se recurge și la educarea şi conştientizarea societăţii cu privire la existența diferitelor forme și tipuri ale discriminării acestor categorii de persoane.