Sesiune de informare pentru viitorii antreprenori

Marti, 21 august 2018, in cadrul proiectului „START Antreprenorial-Masuri integrate de antreprenoriat in Regiunea de Sud-Est a Romaniei prin sustinerea intreprinderilor cu profil non-agricol”, contract nr. POCU/82/3/7/104450, cod SMIS 2014+:104450, va fi organizata o sesiune de informare dedicata viitorilor antreprenori. Evenimentul va avea loc la Scoala Auto Bratila, Strada Victoriei, numarul 65, Buzau, incepand cu ora 15:00.

Sesiunea de informare se adreseaza persoanelor care doresc sa initieze o afacere, dar si publicului general, interesat de oportunitatile antreprenoriale din regiunea de Sud-Est a Romaniei, de activitatile proiectului si de conditiile de inscriere in cursa pentru obtinerea de finantari nerambursabile de 178,000 lei.

In cadrul evenimentului, consortiul proiectului va prezenta pasii pe care viitorii antreprenori trebuie sa-i urmeze. Prima etapa este reprezentata de inregistrarea pentru verificarea eligibilitatii, etapa ce se poate realiza online, aici. Ulterior, 400  de persoane vor face parte din grupul tinta si vor avea sansa sa participe gratuit la cursul de formare profesionala in domeniul antreprenoriatului, la absolvirea caruia vor primi certificate cu recunoastere nationala. Totodata, la finalul cursului si datorita informatiilor obtinute in stagiile de practica, absolventii vor avea competentele necesare realizarii planurilor de afaceri pe care le vor inscrie in cursa pentru obtinerea de finantari nerambursabile de 178,000 lei. In urma concursului de planuri de afaceri, cele mai bune 40 de planuri vor fi  finantate.

Proiectul este implementat de Uniunea Nationala a Tuturor Studentilor din Romania (UNSR), in parteneriat cu Asociatia pentru sprijin in dezvoltarea economiei sociale-incluziune, responsabilitate cooperatista, antreprenoriat social (IRCAS) si Asociatia „Centrul de Informare si Documentare pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Durabila” Braila (C.I.D.I.E.D.D. Braila) si este finantat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritara 3 „Locuri de muncă pentru toți”, Obiectiv specific 3.7 “Cresterea ocuparii prin sustinerea intreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbana”.

Pentru mai multe informatii privind proiectul „START Antreprenorial-Masuri integrate de antreprenoriat in Regiunea de Sud-Est a Romaniei prin sustinerea intreprinderilor cu profil non-agricol”, puteti contacta echipa proiectului:

  • Facebook – @Startafaceriitale
  • Website – www.startafaceriitale.ro
  • E-mail: startafaceriitale@gmail.com